Investing in CEE: Inbound M&A report 2025/2026
Investing in CEE: Inbound M&A report 2025/2026
Datorită unui nivel record de investiții intraregionale și a unor indicatori economici în continuă îmbunătățire, activitatea de M&A din ultimul anul indică o creștere susținută și pentru 2026.
Concluzii principale
- Valoarea totală a tranzacțiilor raportate a atins pragul de 42,5 miliarde euro.
- Peste 1.300 de tranzacții au fost încheiate în regiune pe parcursul anului 2025.
- Cumpărătorii și-au reorientat atenția către active de tip premium.
- Investițiile intraregionale (realizate de achizitori din interiorul ECE) au atins cel mai ridicat nivel din istorie ca pondere în valoarea totală a tranzacțiilor.
- Polonia, Austria, România și Lituania s-au remarcat drept cele mai active piețe de M&A din regiune în 2025, din punct de vedere al volumului.
- Tehnologia, industria și energia au fost principalele sectoare care au generat tranzacții de tip inbound.
Perspective pentru perioada următoare
Privind spre viitor, incertitudinea persistentă legată de tarifele comerciale ale SUA va avea, cel mai probabil, un impact asupra pieței de fuziuni și achiziții în 2026. Efectele în lanț ale acestor tarife devin tot mai evidente, un exemplu fiind reorientarea exporturilor chineze, care sunt direcționate dinspre SUA către Europa.
În același timp, contextul dobânzilor pare să rămână unul favorabil, cel puțin în zona euro, iar creșterea PIB în țările din ECE continuă să accelereze, depășind ritmul Europei de Vest. Toți acești factori indică o dinamică pozitivă a pieței de M&A pentru anul 2026.