From junior to senior: interviu cu Iosif Coman, Tax Senior Consultant
Continuăm seria de articole cu Iosif Coman, Senior Tax Consultant. În cadrul discuției noastre, acesta ne-a purtat prin călătoria pe care o parcurge în fiecare zi în lumea consultanței fiscale, descoperind traiectoria carierei sale dar și lecțiile importante învățate pe parcurs.
Toate detaliile în interviul următor!
Salutare, Iosif! Care este în prezent rolul tău în companie?
Bună, Alexandra, salutare, tuturor! În primul rând, mulțumesc pentru invitația de a lua parte la discuție! Numele meu este Iosif Coman și sunt Consultant Senior în cadrul departamentului de taxe al Forvis Mazars în România.
Cum arată o zi din viața ta, care sunt responsabilitățile și proiectele de care te ocupi?
Ei bine, o zi la Forvis Mazars poate fi asemănată unei călătorii de 8 ore, care străbate cele mai diverse și interesante locuri.
Dimineața începe, bineînțeles, cu o cafea, ca la orice început de drum. În prima parte a zilei, mă ocup de parcurgerea tuturor emailurilor primite și îmi organizez lista de priorități pentru ziua respectivă. Abia atunci călătoria poate începe propriu-zis.
Primul popas important al zilei este de obicei la biroul managerului meu, alături de care dezbat orice noutate apărută în lege sau nevoie a clienților. Ulterior, mă întorc la biroul meu, unde îmi încep activitatea de consultanță, pregătind răspunsuri pentru clienți pe diferite teme. Acestea pot varia de la subiecte legate de ultimele sisteme de digitalizare fiscală, până la situații complexe, cu tematici specifice.
Pauza de prânz este momentul cel mai „savuros” al zilei, în care socializăm, discutăm și ne simțim bine cu toții, ca o echipă.
Cel de-al doilea popas important al zilei are loc în sala de ședințe, unde toată echipa de taxe indirecte se întâlnește periodic pentru a analiza lista de priorități și modul în care performanța poate fi îmbunătățită pentru anumite sarcini. Mai mult decât atât, analizăm și cazuri specifice din justiție, care pot avea un impact asupra activității noastre și a percepției legate de anumite situații.
La finalul zilei, după cele 8 ore, o nouă călătorie începe, cea personală, în care sportul este principala mea metodă de relaxare după o zi plină de provocări.
Cum a arătat până acum parcursul dezvoltării tale în companie?
Parcursul meu în cadrul Forvis Mazars a început în aceeași echipă în care mă aflu și acum, aceea de taxe indirecte, ca Tax Trainee, în anul 2022, pe când eram încă student, în anul al doilea de facultate.
Odată cu finalizarea studiilor, am avansat la o poziție de Consultant, iar după 2 ani petrecuți în companie, alături de echipa mea, am urcat încă o treaptă și am devenit Consultant Senior.
Cum a fost tranziția de la rolul de junior la cel de senior? Ce impact a avut suportul primit din partea echipei tale în cadrul acestei tranziții?
Recunosc, în momentul în care am fost propus pentru a ocupa rolul de Consultant Senior, am fost oarecum sceptic înainte de a accepta. Acest lucru se datora întrebărilor legate de ce se va întâmpla, cum îmi voi desfășura activitatea în continuare, sau cum va impacta acest lucru relația pe care o am cu colegii mei.
Cu toate acestea, după promovarea mea, susținerea primită din partea tuturor a reușit să tempereze toate fricile apărute anterior. Astfel, echipa de management din cadrul departamentului a fost alături de mine la fiecare pas, iar colegii mei au fost de fiecare dată înțelegători în momentele în care nu aveam răspunsuri la toate întrebările.
În acest an, Forvis Mazars celebrează trei decenii pe piața din România, în care am construit relații bazate pe încredere și suport constant, și în care am creat împreună povești de succes.
Astfel, cu această ocazie, haide să le oferim cititorilor noștri trei elemente pe care să le poată păstra cu ei, la finalul discuției noastre!
1. Ce carte, film sau podcast te-a influențat cel mai mult în ultimii ani și crezi că ar putea inspira un junior la început de drum?
Cred că o carte care poate ajuta și inspira orice junior aflat la începutul carierei este Atomic Habits, de James Clear. Aceasta îți conturează o perspectivă profundă despre cum obiceiurile mici pot produce un impact semnificativ și cum te poți dezvolta atât personal, cât și profesional, prin metode simple dar care au efect real.
2. Care este abilitatea pe care o folosești cel mai des în rolul tău?
Cred că două dintre abilitățile care fac ca munca să fie atât plăcută, cât și ușoară, pe care le folosesc frecvent, sunt orientarea către rezolvarea problemelor și abilitatea de a comunica eficient.
Prima dintre ele mă ajută în absolut orice situație întâlnită în rolul meu iar cea de-a doua contribuie la întărirea relațiilor profesionale, informațiile transmise de mine fiind înțelese pe deplin de către oamenii alături de care lucrez.
3. Care este sfatul pe care l-ai oferi tuturor tinerilor aflați la începutul carierei lor?
Cred că cel mai important sfat pe care îl pot oferi tinerilor aflați la începutul carierei este să își definească un echilibru între viața personală și cea profesională încă din primele etape, ca mai apoi să lucreze activ la menținerea acestuia.
Mai mult decât atât, consider că răbdarea și perseverența reprezintă aspecte esențiale în orice arie a vieții, întrucat, de obicei, lucrurile nu se întâmplă atât de rapid pe cât ne-am aștepta. Nu în ultimul rând, îi încurajez pe cititorii noștri să fie ambițioși și să muncească pentru visurile lor, fie acestea pe plan personal sau profesional.
Îți mulțumesc, Iosif, pentru deschidere și entuziasm! Am simțit cu adevărat că ne-ai purtat printr-o călătorie similară cu o zi din viața ta. Keep making us proud! :)
