Alte măsuri

Directiva privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor și Directiva privind mecanismul de soluționare a litigiilor

Pe lângă modificările aduse directivelor privind impozitul reținut la sursă și Directivei ATAD, propunerea aduce încă două seturi notabile de modificări: alinierea Directivei privind fuziunile la dreptul societăților comerciale al Uniunii și eficientizarea mecanismului de soluționare a litigiilor. 

Principalele modificări sunt următoarele:

• Directiva privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, (2009/133/CE) este aliniată la evoluțiile recente din dreptul societăților comerciale;
• Neutralitatea fiscală este extinsă la transformările transfrontaliere și la alte forme de reorganizare;
• Directiva privind mecanismul de soluționare a litigiilor (2017/1852) este eficientizată, pentru a îmbunătăți accesul și rapiditatea procedurilor.

Alinierea regimului fiscal care se aplică fuziunilor cu dreptul societăților comerciale

Sfera de aplicare și definițiile din Directiva privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor (2009/133/CE) sunt aliniate la Directiva (UE) 2017/1132 privind anumite aspecte care fac referire la dreptul societăților comerciale, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2019/2121 (privind mobilitatea). În consecință, definiția fuziunii este extinsă pentru a include o fuziune simplificată, care presupune transferul tuturor activelor și pasivelor uneia sau mai multor societăți către o societate existentă, fără emiterea de noi acțiuni, în situația în care societățile respective se află sub control comun. A doua noutate este că o divizare include, de asemenea, o divizare prin separare. De asemenea, sunt introduse noi definiții pentru transformarea transfrontalieră, statul membru de plecare și statul membru de destinație.

Este introdus un nou capitol care stabilește regulile aplicabile transformărilor transfrontaliere. O transformare transfrontalieră nu determină, prin ea însăși, impozitarea câștigurilor de capital în statul membru de plecare, cu condiția ca societatea fie să rămână rezidentă fiscal în acel stat, fie să dispună acolo de un sediu permanent de care rămân legate activele și pasivele relevante.

Provizioanele și rezervele constituite anterior transformării, împreună cu tratamentul lor fiscal, sunt transferate sediului permanent. Ca regulă generală, transformarea nu determină impozitarea la nivelul acționarilor (adică nu se impozitează venitul, profitul sau câștigurile de capital). Cu toate acestea, impozitarea poate interveni ulterior, în momentul în care acționarii înstrăinează acțiunile deținute.

În cele din urmă, anexa care enumeră formele juridice eligibile în temeiul Directivei privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor este actualizată, iar Comisia Europeană este împuternicită să o modifice prin act delegat, pentru a ține seama de evoluțiile viitoare din dreptul societăților comerciale al statelor membre.

Îmbunătățirea mecanismului de soluționare a litigiilor

Modificările propuse la Directiva privind mecanismul de soluționare a litigiilor (2017/1852) clarifică faptul că, atunci când impozitarea mai multor persoane este afectată de aceeași chestiune aflată în litigiu, fiecare dintre aceste persoane are calitatea de persoană afectată. Acest aspect este deosebit de relevant pentru ajustările de prețuri de transfer care afectează întreprinderi asociate din state membre diferite. În astfel de situații, fiecare persoană afectată își poate depune plângerea la autoritatea competentă a statului membru de rezidență, sau o singură persoană afectată poate depune o plângere în numele celorlalte.

Cerința privind depunerea simultană a plângerilor, dificil de interpretat în practică, este înlocuită cu un termen de 30 de zile.

De asemenea, motivele pentru care o autoritate competentă poate respinge o plângere sunt prevăzute într-o listă, iar motivele care nu figurează în această listă nu mai sunt permise. Înainte de orice respingere, persoanei afectate i se va acorda posibilitatea de a corecta plângerea în termen de 30 de zile. În cazul în care o plângere este, în final, respinsă, persoana afectată o poate redepune în cadrul termenelor legale.